Paloarea razelor candide,
e'al ingerescului
tau vis
Pierdut pe culmile inalte
ale apusului ceresc.
Ce iad de patimi
se revarsa
in ploaia toamnei muribunde.
E jale amara
in parcul sters
de roze moarte,
fara nume.
Aceasta toamna rastignita,
pe sufletul tau,
ingeresc,
as vrea sa o topesc
cu lacrimi,
si sa o-ngrop
in marea rece.
Atat de cruda-i ofilirea,
zidita-n stanca violeta,
ce sangereaza indurerata
in raiul parasit
de ingeri.
Vibreaza steaua fara nume,
cand iti aude plansul,
suspinul tau trezind tot cerul,
dar adormind pamantul.
Caci plangi un ideal pierdut
ce numai zeii-l pot atinge,
iar stelele isi vor varsa
lumina lor nemuritoare
peste apusul azi zdrobit,
dar maine-nsufletit de viata.
Exceptional!
Modul in care redai imaginile este exceptional!
Ca sa nu mai vorbesc de multitudinea de sentimente exprimate in poeziile tale.
Stii...sunt oameni care scriu numai de dragul de a asterne pe hartie niste baliverne care lor le par "estetice"...si sunt oameni care scriu pentru ca au ceva de exprimat...si acei oameni fac alti oameni sa viseze...de aceea se numesc poeti. Tu cu siguranta faci parte din cea de-a doua categorie:)